Reglementări pentru situații excepționale/speciale
Spre deosebire de circulația obișnuită pe drumul public, în calitate de conducător auto, vă veți regăsi cu siguranță în câteva situații speciale, circulând sau traversând:
-
Trecerea la nivel cu cale ferată
-
Trecerea pentru pietoni
-
Drumul în curbă
-
Vârful de rampă
Trecerea pentru pietoni
Trecerea pentru pietoni desemnează acea porțiune de drum semnalizată și marcată, unde pietonii au dreptul să traverseze partea carosabilă. O puteți identifica prin marcajul corespunzător și prin indicatorul de presemnalizare ”Trecere pentru pietoni”; acesta se va afla între 50 m și 200 m înainte de trecere, atât în localități cât și în afara lor, fie pe acele artere de mare circulație sau în zone cu vizibilitate redusă.
La întâlnirea indicatorului ”Trecere pentru pietoni”, va trebui să circulați cu atenție, să fiți pregătiți pentru a încetini și aveți mai multe obligații.
Vă sunt interzise:
-
Oprirea, staționarea, întoarcerea și mersul înapoi cu 25 m înainte și după trecere;
-
Depășirea altor vehicule pe trecerea pentru pietoni.
Potrivit Art.123 și Art. 135 din Regulament, atunci când întâlniți o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător, nesemaforizată și vă aflați pe un drum:
-
Cu o singură bandă pe sens:
-
Va trebui să circulați cu atenție sporită, dar nu sunteți obligat să reduceți viteza dacă nu există pietoni în apropierea trecerii;
-
Va trebui să reduceți viteza până la 30 km/h în localități, respectiv 50 km/h în afara localităților atunci când există pietoni în imediata apropiere a trecerii, dar nu încă angajați în traversare;
-
Va trebui atât să reduceți viteza până la limita legală, cât și să opriți pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor atunci când aceștia sunt angajați în traversare pe sensul de mers pe care vă aflați.
-
-
Cu două sau mai multe benzi pe sens:
-
Va trebui să circulați cu atenție sporită, dar nu sunteți obligat să reduceți viteza dacă nu există pietoni în apropierea trecerii;
-
Chiar dacă sunt pietoni în apropierea trecerii, nu sunteți obligat să încetiniți atunci când sunt mai multe benzi pe sensul de deplasare;
-
Va trebui să respectați viteza legală și să opriți pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor atunci când aceștia se angajează în traversare pe sensul de mers pe care vă aflați.
-
Atunci când întâlniți o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător și semaforizată:
-
Aveți obligația să opriți la culoarea roșie a semaforului;
-
La culoarea verde a semaforului:
-
Vă puteți deplasa înainte, cu atenție sporită, dar fără obligația de a încetini;
-
Va trebui să acordați prioritate la traversare atunci când virați la stânga sau la dreapta și vă intersectați cu pietoni angajați în traversare.
-
-
Aveți aceleași obligații ca în cazul trecerilor pentru pietoni nesemaforizate atunci când semaforul este de culoare galbenă sau nu funcționează.
În calitate de pieton aveți următoarele obligații:
-
OUG 195/2002 Art. 72 Alin. 2 - Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate marcate și semnalizate corespunzător ori la culoare verde a semaforului destinat pietonilor.
-
OUG 195/2002 Art. 72 Alin. 3 – traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător.
-
Dacă nu întâlniți treceri pentru pietoni, aveți voie să traversați în interiorul localităților pe la colțul străzii, dar doar după ce sunteți sigur că nu puneți în pericol propria persoana sau pe ceilalți participanți la trafic. Conducătorii de vehicule au recomandarea de a conduce preventiv, cu atenție sporită și viteză redusă în aceste situații.
-
OUG 195/2002 Art. 72 Alin. 4 - Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere, poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.
Spor la învățat și baftă la examen!