Cap 4 part 3
Circulația pe Autostradă
După cum este definită în OUG 195/2002, Art. 6 Pct. 5:
Autostrada este drumul național de mare capacitate și viteză, semnalizat special, rezervat exclusiv circulației autovehiculelor, cu sau fără remorci și nu servește proprietății riverane. Autostrada este prevăzută cu două căi unidirecționale separate printr-o zonă mediană sau, în mod excepțional, prin alte modalități, cu excepția unor locuri speciale sau cu caracter temporar. Aceasta are cel puțin două benzi de circulație pe sens și banda de urgență, intersecții denivelate și accese limitate, intrarea și ieșirea fiind permise numai prin locuri special amenajate.
Autostrada este construită pentru a servi circulației rapide a autovehiculelor și veți putea observa următoarele elementele geometrice componente:
-
Benzi de circulație - multiple diviziuni longitudinale ale părții carosabile a drumului, destinate deplasării autovehiculelor și delimitate prin marcaje rutiere specifice sau prin alte mijloace;
-
O bandă de urgenţă sau banda suplimentară, delimitată prin linie continuă de benzile de circulație și poziționată la extremitatea dreaptă a autostrăzii. Această bandă nu este destinată circulației, decât în cazuri justificate sau de către autoturismele cu regim prioritar în situații speciale.
-
O zonă mediană aflată între sensurile de circulație, care nu este accesibilă deplasării și este delimitată prin marcaje și alte elemente;
-
Un racord între părțile carosabile, adică un spațiu aflat în zona mediană unde circulația nu este permisă decât în situații excepționale cum ar fi devierea temporară a circulației pentru efectuarea lucrărilor de reparații sau modernizare a autostrăzii;
Conform OUG 195/2002 Art. 74 Alin. 1, le este interzisă circulația pe autostradă:
-
Pietonilor,
-
Autovehiculelor cu gabarite sau mase depășite, fără autorizație specială de transport eliberată de administratorul drumului public conform reglementării în vigoare,
-
Animalelor, vehiculelor cu tracțiune animală și vehiculelor trase sau împinse cu mâna,
-
Bicicletelor, trotinetelor electrice și mopedelor,
-
Tractoarelor agricole sau forestiere și a mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole,
-
Vehiculelor care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși o viteză de 50 km/h.
Iar potrivit OUG 195/2002 Art. 74 Alin. 2 sunt interzise pe autostradă și:
-
învăţarea conducerii unui vehicul,
-
încercările prototipurilor de şasiuri şi de autovehicule,
-
manifestaţiile sau defilările,
-
caravanele publicitare,
-
antrenamentele şi competiţiile sportive de orice fel,
-
cortegiile.
OUG 195/2002 Art. 74 Alin. 3
Se interzice circulația, oprirea sau staționarea autovehiculelor pe banda de urgență cu excepția cazurilor justificate, precum și a autovehiculelor cu regim de circulație prioritar.
OUG 195/2002 Art. 74 Alin. 4 și Regulament Art. 170
Circulaţia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de mărfuri se efectuează, de regulă, numai pe banda din partea dreaptă a autostrăzii, în sensul de mers. Excepție face cazul în care se efectuează o depășire sau semnalizarea rutieră existentă instituie o altă reglementare de utilizare a benzilor.
Regulament Art. 169 Alin. 1
Conducătorii de autovehicule care intră pe autostrăzi folosind banda de intrare (banda de accelerare) trebuie să cedeze trecerea autovehiculului care circulă pe prima bandă a autostrăzilor și să nu stânjenească în nici un fel circulația acestora.
Regulament Art. 169 Alin. 2
Conducătorii de autovehicule care urmează să părăsească autostrada, sunt obligați să semnalizeze din timp și să se angajeze pe banda de ieșire (banda de decelerare).
Spor la învățat și baftă la examen!